Pages

Sunday, December 19, 2010

Boala


-Ma simt singura...
-De ce?
-Nu stiu...e ciudat...de aseara ma simt singura...e ca si cum toti din jurul meu ar fi disparut si am ramas aici doar eu. Te-ai simtit vreodata asa? Ei bine, e un sentiment rece, aproape gol. Da! De fapt asta e, e gol...e ca atunci cand bei un pahar cu apa si il lasi pe noptiera cu cateva picaturi sclipind pe sticla. Cred ca in mine au mai ramas bucati din voi, parti mici dar care s-au evaporat totusi pana azi. Da, azi ma simt mai singura ca niciodata. Asta e ciudat...
-Ciudat?
-Da, ciudat pentru ca desi nu imi e bine...nu simt ca si cum ar trebui sa schimb ceva. Uite, in ultimul timp am inceput sa ma vindec si cred ca apogeul vindecarii mele e de fapt o constientizare a propriul sine. Acum nu mai vreau sa am din nou aceeasi boala desi daca ar veni la usa mea, eu nu as avea puterea sa i-o inchid in nas.
-Boala ta este una foarte raspandita draga mea Q2011. Clinicile noastre sunt pline de pacienti intocmai ca tine. Eu sunt mandru ca tu reusesti sa iti constientizezi povara.
-Povara! Da, asta e, boala mea e o adevarata povara. Dar totusi, parca ma simteam mai bine atunci cand stiam ca ceva imi umple corpul...creierul.
-Niciodata sa nu mai spui asa ceva. Pentru o astfel de gandire primesti un tratament intens cu 6 tipuri de medicament in insulele Galapagos, in clinicile noastre subterane. Daca iti doresti sa ajungi acolo, e de ajuns sa mai spui o singura data cat de bine iti era sa ... trecem peste. Da, eu totusi consider ca ai facut progrese majore.
-Doctore, dar singuratate asta e sanatoasa? Pe mine parca ma mananca in interior, imi stoarce fiecare celula. Te-ai uitat recent la fata mea? Am cearcane imense care nici macar daca dorm mult si sanatos - asa cum ma obliga asistentele – nu se duc. Mainile imi tremura tot mai tare si spatele ma lasa din ce in ce mai des. Doctore, ceva in mine nu e bun!
-Da, reminiscentele bolii tale. Fericirea este o infectie foarte des raspandita. Clinicile de profil din intreaga lume lucreaza la eradicarea ei si tu, care ai platit bani grei ca sa te scapam de aceasta nenorocire, trebuie sa urmezi si sa raspunzi pozitiv tratamentelor noastre. Altfel vei fi data afara din program si un alt norocos pacient va beneficia de serviciile noastre. Deci? Ai de gand sa continuam discutia in nota de la inceput sau vrei sa ne limitam la gandurile tale absurde despre necesitatea bolii tale?
- Nu stiu doctore...
-Foarte bine. Sa nu stii e un lucru extraordinar pentru ca sa ai posibilitatea sa mai primesti o sansa. Te gandesti mai bine si vei vedea ca alegerea ta ne va multumi pe amandoi.
-Dar eu nu am niciun motiv sa te multumesc pe tine, eu doar ti-am platit economiile mele pe 3 ani pentru tratamentul asta deci singura persoana care trebuie sa fie multumita sunt eu! Doctore, imi pare rau sa te anunt dar tratamentele tale sunt inacceptabile pentru organismul meu. O fi fericirea o boala grea, dar nici tu nu esti departe de a deveni o adevarata povara pentru creirul meu. Doctore, ne vedem la urmatoare intalnire, unde voi hotara daca imi place sau nu golul din mine. Pana atunci, poti totusi incerca sa cauti un nou pacient!
-Greseala ta Q2011 e castigul nostru – si implicit pierderea ta. Ne vedem maine draga mea!

Thursday, October 7, 2010

Om.

Daca ti-as spune ca de fapt am creierul mecanic? Ca nu stiu sa vorbesc decat o singura limba, ca am doar un ochi bun si pot folosi o singura mana? Daca ti-as spune ca jumatate din mine e jumatatea unei jumatati de monstru si celalalt ochi arunca tepi? Ai sa ma crezi nu-i asa? Ai sa crezi tot ce spun pentru ca vorbele mele pot fi intelese doar de partea ta de creier uman.
Ma ucide calmul tau, ma enerveaza si ma face sa-ti torn otrava in ceai cu cealalta mana, aceea pe care nu o poti vedea pentru ca e lipita de spatele tau, aceea cu care eu te tin atunci cand esti pe cale sa te impiedici si aceea pe care eu nu o mai detin de mult timp. Observa te rog incercarea mea subtila de a-ti explica faptul ca nu voi fi niciodata in stare sa iti fac rau. Vreau sa folosesc o mana care nu mai e a mea si de fapt nu vreau nimic. Tot ce incerc sa iti spun e mult mai simplu, mai banal, mai batator la ochi. Prea simplu ca tu sa intelegi, esti uman, nu ma astept la nimic bun...si totusi, eu nu sunt nici pe departe la fel de sensibila ca tine...asa ca, in terminii mei, draga Om, vreau sa-ti spun ca tin mult la tine si ca desi sunt o jumatate a unei jumatati de monstru, nu-s chiar atat de rea.
Capul meu e putin mai ascutit decat e normal sa fie, ochiul cel bun imi e usor bagat in orbita iar buzele nu se misca niciodata, cuvintele imi ies de sub ele cumva ca printr-un zid de caramida. Cand vorbesc eu se aude un huruit in spate, e de la creierul care incepe deja sa faca probleme si mai am un defect: inca nu m-am hotarat daca sunt capabila sau nu sa ma angajez undeva. Zilele trecute, Om, mi s-a propus o slujba ca vames, cica am un creier care imi permite sa fiu corecta in orice situatie. Om daca ma angajez atunci te las singur...eu nu vreau asta, dar stiu ca ai nevoie de spatiul tau, uneori pot fi ca un ghimpe de metal in coasta ta asa ca daca vreai sa te las, o sa o fac.
Om, acum ma mai crezi? Crezi ca eu ar trebui sa plec? Vrei sa-mi las si mana cu tine? Se va contopi la un moment cu spatele tau si vei uita de mine, dar asa e cel mai sigur. Om, tu vrei sa uiti de mine?