Pages

Thursday, March 3, 2011

Baiatul si fericirea

„Se spune ca nu e bine sa te intorci in locul unde candva ai fost fericit. ”

Asa isi incepea baiatul fiecare dimineata.Citise el intr-o carte ca fericirea nu poate fi simtita decat o singura data intr-un anumit loc asa ca viata lui se schimba de la o zi la alta. Nu dormea niciodata in acelasi colt de camera, isi muta constant patul fie si cu un singur milimetru. Nu mergea la scoala pentru ca asa ar fi avut un loc fix in banca si asta l-ar fi facut nefericit. Nu avea o casa normala, traia pe o barca veche pe care o refacuse cu ajutorul unor oameni de prin imprejurimi. Prefera sa isi caute mancarea prin gradinile nesupravegheate ale vecinilor de pe mal si se deplasa prin oras cu ajutorul unei biciclete clasice, din acelea cu o roata mai mare si una mai mica.

Intr-o zi, baiatul se apropie periculos de intrarea in curtea scolii centrale. Tocmai se sunase clopotelul pentru pauza mare si in curtea interioara incepeau sa se deseneze culori si forme de siluete umane, toate diferite, vesele, zgomotoase,mult prea stridente pentru ochii si urechile lui. Avusese o tentativa de a se indeparta, de a pleca spre barca lui care nu statea niciodata locului si de a-si continua redecorarea inceputa inca de la sase dimineata, insa ceva il opri, il facu sa isi caste ochii mari si albastri, sa isi ridice sapca rosie cu reclama Coca Cola si sa stea nemiscat, intr-un singur loc, doar privind. Un zambet talamb i se contura pe buze si incepu sa dea ca un bezmetic din maini in speranta ca fata cu ochi verzi il v-a vedea. Baiatul o observa de cum iesi din scoala, soarele se opri parca pe parul ei maroniu care abia ii trecea de umeri si pe fata palida cu buze rozalii si ochi mari. Sprancenele ei incruntate si privirea taioasa ii starneau si mai tare baiatului curiozitatea. Fata, daca te uitai atent la ea, nu era cine stie ce frumusete, insa avea ceva, ca o ciudatenie, ca acel ceva ce o aducea mult peste standardelee promovate. Baiatul incerca sa o strige pana cand realiza ca nu ii stie numele si atunci se gandi sa ii zica „ochi”, simplu si la obiect. Fata insa nu se prinse ca e vorba de ea decat tarziu, pe la finalul pauzei cand si decise ca nu are ce sa vorbeasca cu un mucos cu tenisi prafuiti si maini dubios de flexibile. In cele din urma ea isi intoarse nepasatoare spatele si incepu sa calce unduit printre ceilalti elevi, stiind prea bine ca necunoscutul avea sa o urmareasca pana dupa ce intra in cladire.

Baiatul se uita nedumerit si cand Ochi disparuse, isi trase sapca inapoi peste parul zburlit si isi tara picioarele, intr-un mers leganat, parca al unui soldat lovit in razboi, catre barca ce-i servea drept casa. In acea zi el nu mai reusi sa faca nimic, statu si se gandi pur si simplu, ii rememora chipul, ochii, ii auzise parca si unele stridente ale vocii, incerca sa isi imagineze daca purta vreun lantisor sau prefera sa isi lase gatul liber, daca avea ceas sau se ghida dupa soare, daca ii placea tutunul sau era obsedata de sanatate, daca manca orez, daca ii placeau cainii, daca mergea la biserica duminica sau prefera sa ghiceasca formele din nori, daca iubea sau daca a iubit, daca si maine avea sa fie tot acolo in curtea scolii si daca de aceasta data o sa il chema catre ea sau mai bine o sa vina ea la el, singura, in blugii ei albastrii si papucii din panza bej.

A doua zi, baiatul realiza ca uitase sa isi mute patul, dar brusc, asta nu mai era prioritatea s-a numarul unu. Se imbraca repede, isi lasa de aceasta data parul descoperit si porni pe jos catre scoala, cu un ghiozdan improvizat in care aruncase doua doze de suc, cateva creioane si doua foi ingalbenite. Ajunsese din nou in jurul pauzei si de aceasta data isi facu curaj sa intre in curte, dincolo de gardul verde si fier. Astepta linistit intr-un palc de copaci pana cand o vazu. Ochi, statea singura pe o banca pe jumatate rupta si manca o bomboana rosie cu bat. Baiatul se simtea ciudat sa o vada pe fata cu sprancene incruntate stand singura pe banca insa isi lua inima in dinti, scoase dozele de suc si se intrepta cu pasi mari, caraghiosi catre ea. Aceasta ridica priviri, zambi oarecum batjocoritor si ii facu loc langa ea. Nu scosese niciun cuvant pana cand el nu incerca sa ii dea micul cadou, pe care il insfaca multumind. Avea o voce nici prea groasa nici prea subtire, insa se simtea oarecum superioritatea pe care tinea sa o afiseze. Baiatul ii intinse mana pentru a face cunostinta insa ea se intoarse cu spatele, ca si cum ar fi fost strigata din alta directie. Speriat si dezamagit el retrase mana si se trezi cu fata aproape lipita de el, boldindu-si ochii mari in ochii lui si zicandu-i: „Maine ma mut de aici. Am stat in oras 3 ani, te cunosc de undeva, stiu sigur asta...sau daca nu, atunci ne cunoastem unul pe altul, ne simtim. Eu iti zic tie Praf, pentru ca ai tenisii foarte prafuiti si nu vreau inca sa stiu cum te cheama. Daca te cunosc mai bine, o sa ma leg pe veci de tine Praf. Eu nu ma mai intorc in locurile unde am fost fericita. Pentru prima data in orasul asta am fost fericita, ieri, azi, maine plec. Sa nu te mai intorci nici tu la scoala asta Praf!”. Dupa cateva secunde ea se ridica brusc de pe banca si incepu sa se indrepte catre strada, probabil ca nu avea de gand sa se mai intoarca in acea zi, sau in oricare alta, la scoala centrala din oras. Dupa ce trecu dincolo de gardul verde din fier il mai striga odata pe baiat si ii spuse :„Daca iti place, eu pot sa fiu Ochi pentru tine!”, zambi si incepu sa topaia in josul strazii cu magazine, disparand in cele din urma din raza vizuala a baiatului.

In acea dupamiaza baiatul hotara sa se inscrie la scoala, macar pentru experienta, sa isi duca in continue cautarea fericirii in mutarile minore de spatiu si sa renunte la suc in favoarea unei noi perechi de tenisi. Isi mai promisese sa o caute pe Ochi cand v-a fi mare si sa o intrebe daca vrea sa se uite la stele cu el si in cele din urma, s-a hotarat sa renunte la bicicleta cu roti inegale in favoarea unui skateboard mai mic si mai practic.

2 comments:

The Pillowman said...

Si cine era baiatul asta? :)

alex.. said...

Foarte frumos postul,povestioara ...fara cuvinte:D